Gândacul păros: combaterea gândacului păros
Gândacul păros este un coleopter comun, semnalat frecvent în zonele de stepă și silvostepă și care atacă frecvent cruciferele, pomii și vița de vie în perioada înfloritului.
Descrierea gândacului păros
Adultul de gândac păros are 9-12 mm lungime, de culoare negru mat, acoperit cu o pubescență deasă și lungă, cenușie, de unde și denumirea de gândac păros . Pe partea dorsală a pronotului se găsește o carenă mediană, dispusă longitudinal. Tibiile picioarelor anterioare sunt bune cu trei dintii. Elitrele sunt negre-cenuşii, cu pete alb-gălbui. Oul gândacului păros este alb si rotund.
Larva, de tip scarabeiform (în forma literei C, cu corpul îngroșat) are 14-16 mm lungime, de culoare alb-gălbuie, iar capul este maroniu. Pupa este alb– gălbuie cu dimensiuni de 12-16 mm lungime.

Biologia gândacului păros
Gândacul păros are o singură generație pe an, iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimi de 10-20 cm. Gândacii păroși apar în aprilie și zboară până în iunie-iulie, mai ales în zilele însorite între orele 11-15:00, iar noaptea se retrag în sol. Femelele depun ouăle după 4-8 zile de la împerechere, în luna mai, în grămăjoare mici de câte 2-4 ouă, în sol, la o adâncime de 2-7 cm. O femeie poate depune până la 50 de ani. Incubarea durează până la două săptămâni, iar dezvoltarea larvară poate ajunge și la luni. Noii adulţi apar în lunile august-septembrie, dar rămân în săculeţii pupali până în primăvara următoare.

Mod de dăunare a gândacului păros
Gândacul păros este un dăunător polifag preferă pomii fructiferi, dar atacă în perioada înfloritului și vița de vie. În ultimii ani atacă destul de sever rapiţa şi alte crucifere, uneori chiar şi porumbul sau cerealele păioase. În anii de invazie, daunele produse organelor florale sunt semnificative.
Primăvara devreme, adulții de gândac păros se hrănesc cu polenul florilor timpurii, iar apoi consumă organele interne ale acestora, uneori și sepalele. La rapiţă consumă organele florale, câteodată şi frunzele tinere. Larvele nu dăunează. Odată cu înflorirea pomilor fructiferi, trec pe florile acestora. Produce daune și la graminee (secară, orz, grâu, porumb) precum și la vița de vie.
- Capcanele Albastre: Sunt cele mai eficiente metode non-chimice.
- Se folosesc vase/găleți albastre umplute cu apă și un detergent (sau atractant specific) amplasate în livezi sau culturi de rapiță înainte de înflorire.

-
Tratamente Chimice (Insecticide): Se recomandă produse care protejează polenizatorii (albinele), aplicate la semnalarea dăunătorilor:
- Mavrik 2 F: Eficient și sigur pentru albine, acționează la temperaturi mai ridicate.
- Biscaya 240 OD, Calypso 0,02%: Insecticide sistemice/de contact.
- Piretroizi (Decis Expert 100 EC, Fastac Active, Faster 10 CE): Acțiune rapidă, dar se aplică cu prudență.
-
Metode Mecanice și Culturale:
- Scuturarea: Dimineața devreme, când gândacii sunt amorțiți, aceștia se scutură de pe pomi pe prelate și se distrug (pot fi arși).
- Cultura-capcană: Plantarea de rapiță sau muștar lângă culturile sensibile atrage gândacii, care pot fi distruși mai ușor.
- Arături: Efectuate în iulie-septembrie, arăturile adânci distrug larvele și adulții din sol.
- Metode Biologice: Protejarea speciilor parazitoide, cum ar fi viespea de stepă (Scolia hirta), care parazitează larvele gândacului.
Măsurile de control se impun la semnalarea primilor dăunători.
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător.
Respectați cu strictețe normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor.

Sursa - Agro Bayer România